Financial Times: Occidentul trebuie să reia relațiile cu SUDUL GLOBAL /Ordinea postbelică se degradează, sunt necesare noi forme de multilateralism

Financial Times: Occidentul trebuie să reia relațiile cu SUDUL GLOBAL /Ordinea postbelică se degradează, sunt necesare noi forme de multilateralism
Publicat: 01/11/2024, 07:30

Occidentul va fi nevoit să reconfigureze relațiile cu națiunile din grupul denumit Sudul Global prin crearea unor noi ”forme ale multilateralismului”, în contextul erodării ordinii internaționale postbelice, comentează cotidianul Financial Times.

Birourile premierului Indiei, Narendra Modi, și președintelui Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, trebuie să fi avut mari probleme când liderii au optat săptămâna trecută să nu participe la summitul comunității Commonwealth, optând în schimb pentru o reuniune cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

”Cu toate acestea, puțini experți ar contesta logica strategică a deciziei, întrucât relevă scăderea influenței organizațiilor internaționale conduse de Occident asupra Sudului Global. Este și un nou semnal referitor la declinul a ceea ce în perioada postbelică se numește comunitatea internațională”, scrie editorialistul Alec Russell, într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul ”Cum ar trebui să reia Occidentul relațiile cu Sudul Global”.

Săptămâna trecută, au avut loc trei summit-uri. În orașul rus Kazan s-a derulat reuniunea națiunilor emergente, BRICS, o organizație fondată de Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud extinsă între timp în emisfera sudică. Washingtonul a găzduit reuniunile instituțiilor din Acordul Bretton Woods, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, iar în Samoa a avut loc reuniunea Commonwealth.

FMI și Banca Mondială nu ar putea adopta planuri eficiente de reformă cu o săptămână înaintea alegerilor din SUA, întrucât victoria lui Donald Trump ar afecta puternic proiectele. În privința comunității Commonwealth, aceasta are nevoie de un nou sens în lipsa reginei britanice, care prezidase organizația din 1952.

”Rămâne grupul BRICS. Occidentul obișnuiește să ia în râs această organizație, (…) formată din autocrați, democrați și state hibride. Cei mai puternici membri la nivel economic, India și China, sunt rivali, iar ambițiile de a crea o ordine economică alternativă – cu o monedă comună, o bancă centrală și un sistem de plăți – rămân la stadiul de aspirații. Dar ideile organizației sunt relevante: se schimbă puterea la nivel global și este atacat sistemul financiar occidental. Pe scurt, ordinea mondială stabilită după 1945 se prăbușește și, deși succesorul nu este încă definit, Rusia și China, puteri autocrate, încearcă să acopere golul creat”, notează editorialistul Alec Russell.

Londra propune reconfigurarea arhitecturii financiare globale

În noul context internațional, David Lammy, ministrul britanic de Externe, a fixat pe bună dreptate ca prioritate remedierea relațiilor cu națiunile din Sudul Global. Lammy a evocat deja, la Adunarea Generală ONU, necesitatea regândirii arhitecturii financiare mondiale.

”Există două modalități evidente de inițiere a reformelor. În primul rând, trebuie depășite generalitățile și ar trebui reimaginat sistemul multilateral. În al doilea rând, trebuie evidențiate beneficiile cooperării cu Occidentul, mai ales în materie de finanțare a acțiunilor de protejare a climei (…)”, concluzionează editorialistul.

Foto: Profimedia

Citește și:

Consulatele iraniene din Germania, ÎNCHISE după executarea unui cetățean german /Berlinul denunță „duritatea teribilă a regimului injust” din Iran

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Cum s-au dat de gol rușii...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat...
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri